Lunile de fiere cu Traian Băsescu

Destins, împingând căruciorul la supermarket, președintele Traian Băsescu a făcut, printre rafturi, o declarație politică: „Colaborarea cu Guvernul Ponta va fi instituțională”. Aceasta înseamnă că nu se va întâlni între patru ochi, cu primul ministru, că nu vor pune împreună țara la cale că nu-l va suna să-i spună ce să facă și nici nu va vorbi în numele lui, că nu va socializa cu membrii Cabinetului, nu va lega prietenii cu ei și va zbura separat la summit-urile internaționale. Îi va trata cu răceală politicoasă așadar, sau va retrăi, cu și mai mare intensitate, perioada 2007-2008, când Executivul era condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Pentru un om căruia îi place să dețină controlul, izolarea între zidurile Palatului Cotroceni, adică între granițe instituționale, este frustrantă, din punct de vedere politic, mai ales dacă acesta a deținut toate frâiele puterii, în anii din urmă. Iar președintele Băsescu, știut, în unele locuri de peste hotare, ca fiind și premierul Romaniei, a fost factorul de decizie absolut, în politica autohtonă. De aceea, relația cu guvernul USL ar putea depăși colaborarea formală, căpătând accente dure, cu atât mai mult cu cât coabitarea cu succesorul Cabinetului pedelist se desfășoară într-un an electoral.

Liberalii din noul guvern își mai amintesc, probabil, de coșmarul conviețuirii cu Traian Băsescu, de dinainte – când amiciția deja se stinsese – și de după retragerea PD-L. Șeful statului nu rata niciun prilej de a ataca executivul PNL și pe primul ministru, lansând ba acuzații concrete, ba insinuări, încercând să înșurubeze în capul opiniei publice ideea existenței unui pact monstruos între guvernanți și moguli, a comploturilor antiprezidențiale la terasă și a intimidării justiției cu telefoane. Apogeul tensiunilor dintre protagoniștii Puterii a fost atins odată cu declanșarea referendumului pentru suspendarea președintelui, războiul continuând însă și după aceea, până în ultima zi a campaniei electorale din 2008, ca să se reia, după un scurt armistițiu, în anul următor.

Președintele Băsescu nu are motive să se comporte diferit cu aceia care, după 78 de zile, i-au doborât guvernul. Pentru a crește șansele PD-L de a recuceri puterea, în noiembrie, și a reveni el însuși la manete, trebuie să speculeze cea mai mică eroare comisă de adversari, să le exploateze vunerabilitățile, să scoată în public ceea ce aceștia ar îngropa sub preș. Dacă s-ar rezuma la a face poliția guvernării ar fi bine pentru sănătatea politicii, dar, ținând cont de experiențele trecute, rareori bătăliile președintelui și cele electorale, în general, sunt curate. Liderii USL, spre deosebire de tăcutul premier Tăriceanu, nu sunt dispuși să încaseze, ci să răspundă cu aceeași monedă, ignorând, dacă va fi nevoie, regulile jocului. Conflictul ar putea, așadar, să degenereze, un nou demers de suspendare din funcție a președintelui fiind oricând posibil. Nu numai Dan Voiculescu-Felix este nefericit de coabitarea cu Traian Băsescu, ci și ceilalți useliști, cu diferența că șeful PC tropăie de nerăbdare să-l dea jos, iar ceilalți cred că încă n-a venit momentul. Cum însă se anunță luni de fiere cu președintele, nu este exclus să-i facă mai repede, pe plac, lui Felix. Numărătoarea inversă a început.